Valentin Multescu

VASCOZITATE A LIBIDOULUI
Calitate postulata de Freud pentru a explica o capacitate mai mare sau mai mica a libidoului de a se fixa la un obiect sau stadiu si dificultatea sa mai mare sau mai mica de a-si schimba investirile dupa ce acestea au fost realizate. Vascozitatea e variabila in functie de individ.

VIS DIURN (REVERIE)
Freud da acest nume unui scenariu imaginat in stare de veghe, subliniind astfel analogia dintre reverie si vis. Visele diurne constituie, asemeni visului nocturn, realizari ale dorintelor; mecanismele lor de formare sunt identice, cu prevalenta elaborarii secundare.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

UNIRE-SEPARARE (A PULSIUNILOR)
Termen folosit de Freud, in cadrul ultimei sale teorii a pulsiunilor, pentru a descrie relatiile dintre pulsiunile de viata si pulsiunile de moarte, asa cum apar ele intr-o manifestare concreta sau alta.
Unirea pulsiunilor reprezinta un adevarat amestec, in fiecare dintre cele doua componente poate intra in proportii variabile; separarea desemneaza un proces a carui limita ar conduce la o functionare separata a celor doua feluri de pulsiuni, fiecare urmandu-si propriul scop in mod independent.

URMA MNEZICA
Termen utilizat de Freud pe toata durata operei sale pentru a desemna modul in care evenimentele se inscriu in memorie. Urmele mnezice sunt incredintate, dupa Freud, unor sisteme diferite; ele dainuie in mod permanent, dar nu sunt reactivate decat dupa ce au fost investite.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

TANDRETE
In intelesul specific pe care i-l da Freud, acest termen desemneaza, prin opozitie cu cel de „senzualitate” (Sinnlichkeit), o atitudine fata de ceilalti ce perpetueaza sau reproduce intaiul mod de relatie de iubire al copilului, in care placerea sexuala nu este obtinuta independent, ci intotdeauna pe baza satisfacerii pulsiunilor de autoconservare.

TEHNICA ACTIVA
Ansamblu de procedee tehnice recomandate de Ferenczi: fara a-si mai limita actiunea la interpretari, analistul formuleaza injonctiuni si interdictii privitoare la anumite comportamente repetitive ale analizantului, in cura si in afara ei, cand acestea procura subiectului satisfactii de natura sa impiedice rememorarea si progresul curei.

THANATOS
Termen grecesc (Moartea) utilizat uneori pentru a desemna pulsiunile de moarte, prin simetrie cu termenul Eros; folosirea sa subliniaza caracterul radical al dualismului pulsional, conferindu-i o semnificatie aproape mitica.

TOPICA, TOPIC
Teorie sau punct de vedere ce presupune o diferentiere a aparatului psihic intr-un anumit numar de sisteme dotate cu caracteristici sau functii diferite si dispuse intr-o anumita ordine unele in raport cu celelalte, ceea ce permite metaforic considerarea lor drept locuri psihice carora li se poate da o reprezentare figurata spatial.
Se vorbeste in mod curent de doua topici freudiene, prima in care distinctia majora se face intre Inconstient, Preconstient si Constient, a doua diferentiind trei instante: sinele, eul si supraeul.

TRADUCERE IN ACT
Dupa Freud, este vorba de acte pe care subiectul le realizeaza sub influenta dorintelor sale si a fantasmelor inconstiente. El traieste aceste dorinte si fantasme in prezent, cu un sentiment de actualitate cu atat mai viu cu cat le ignora originea si caracterul repetitiv.

TRANSFER
Desemneaza, in psihanaliza, procesul prin care dorintele inconstiente se actualizeaza asupra unor obiecte in cadrul unui anume tip de relatie stabilit cu ele si eminamente in cadrul relatiei analitice.
Este vorba aici de o repetitie a unor prototipuri infantile, traita cu un marcat sentiment de actualitate.
Cel mai adesea, psihanalistii numesc transfer, fara alt calificativ, transferul in cadrul curei psihanalitice.
In mod clasic, transferul este recunoscut ca terenul pe care se desfasoara problematica unei cure psihanalitice, instalarea, modalitatile, interpretarea si rezolvarea sa caracterizand-o pe aceasta.

TRANSFORMARE (A UNEI PULSIUNI) IN CONTRARIU
Proces prin care scopul unei pulsiuni se transforma in contrariul sau, in cadrul trecerii de la activitate la pasivitate.

TRAUMA sau TRAUMATISM (PSIHIC)
Eveniment din viata subiectului care se defineste prin intensitatea sa, incapacitatea in care se gaseste subiectul de a-i raspunde in mod adecvat, tulburarea si efectele patogene durabile pe care le provoaca in organizarea psihica.
In termeni economici, traumatismul se caracterizeaza printr-un aflux de excitatii care este excesiv in raport cu toleranta subiectului si capacitatea acestuia de a le controla si elabora psihic.

TRAVALIU AL DOLIULUI
Proces intrapsihic, consecutiv pierderii unui obiect de atasament, prin care subiectul reuseste, in mod progresiv, sa se desprinda de acesta.

TRAVALIU AL VISULUI
Ansamblu al operatiilor care transforma materialele visului (stimuli corporali, ramasite diurne, ganduri ale visului) intr-un produs: visul manifest. Deformarea este efectul acestui travaliu.

TRAIRE DE SATISFACERE
Tip de experienta originara postulat de Freud si canstand in rezolvarea la sugar, gratie unei interventii extraordinare, a unei tensiuni interne create de trebuinta. Imaginea obiectului care satisface capata atunci o valoare privilegiata in constituirea dorintei subiectului. Ea va putea fi reinvestita in absenta obiectului real (satisfacerea halucinatorie a dorintei) si nu va inceta sa ghideze cautarea ulterioara a obiectului care satisface.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

SADISM
Perversiune sexuala in care satisfactia e legata de suferinta sau umilirea produse unei alte persoane. Psihanaliza extinde notiunea de sadism dincolo de perversiunea descrisa de sexologi, identificand numeroase manifestari latente, in special infantile, si facand din el una din componentele fundamentale ale vietii pulsionale.

SADISM-MASOCHISM, SADO-MASOCHISM
Expresie care subliniaza nu numai faptul ca pot exista simetire si complementaritate intre cele doua perversiuni, sadica si masochista, ci care desemneaza o pereche fundamentala de contrarii atat in evolutia, cat si in manifestarile vietii pulsionale. Din aceasta perspectiva, termenul sado-masochism, utilizat in sexologie pentru a desemna formele combinate ale acestor doua perversiuni, a fost preluat in psihanaliza, mai ales in Franta de catre Daniel Lagache, pentru a sublinia interrelatia acestor doua pozitii atat in conflictul intersubiectiv (dominatie-supunere), cat si in structurarea persoanei (autopedepsire).

SCENA ORIGINARA
Scena de raport sexual intre parinti, observata sau presupusa dupa anumite indicii si fantasmata de copil. In general, ea este interpretata de acesta ca un act de violenta din partea tatalui.

SCENA PRIMITIVA
Expresie utilizata de obicei de psihanalistii de limba franceza ca echivalent pentru ceea ce Freud a numit Urszene. In ceea ce ne priveste, preferam traducerea: scene originaire (scena originara).

SCHIZOFRENIE
Termen creat de E. Breuler (1911) pentru a desemna un grup de psihoze a caror unitate fusese deja aratata de Kraepelin, care le subsumase categoriei „dementei precoce”, deosebind trei forme ramase clasice: hebefrenica, catatonica si paranoida. Introducand termenul schizofrenie, Breuler vrea sa puna in evidenta ceea ce constituie in opinia sa simptomul fundamental al acestor psihoze: Spaltung („disociere”). Termenul s-a impus in psihiatrie si psihanaliza in pofida divergentelor dintre diferitii autori asupra aspectului care asigura schizofreniei specificitatea si, implicit, asupra extensiunii acestui cadru nosografic.
Clinic, schizofrenia se manifesta in forme in aparenta foarte diferite, pe baza carora sunt degajate de obicei urmatoarele caracteristici: incoerenta gandirii, actiunii si afectivitatii (desemnata prin termenii clasici de discordanta, disociere, dezagregare), detasarea de realitate cu repliere asupra propriei persoane si predominanta unei vieti interioare axate pe productii fantasmatice (autism), activitate deliranta mai mult sau mai putin marcata, intotdeauna slab sistematizata.
In sfarsit, caracterul cronic al maladiei, care evolueaza in cele mai diferite ritmuri in sensul unei „deteriorari” intelectuale si afective, ajungand adesea la stari cu aspect demential, constituie pentru cea mai mare parte a psihiatrilor o trasatura majora, in absenta careia nu poate fi pus diagnosticul de schizofrenie.

SCOP (- PULSIONAL)
Activitate impusa de presiunea pulsiunii si care conduce la o descarcare a tensiunii interne; aceasta activitate este sustinuta si orientata de fantasme.

SEDUCTIE (SCENA DE -, TEORIE A SEDUCTIEI)
1. Scena reala sau fantasmatica, in care subiectul (de obicei, un copil) sufera pasiv, din partea unei alte persoane (cel mai adesea un adult), avansuri si manevre sexuale.
2. Teorie elaborata de Freud intre 1895 si 1897, ulterior abandonata, care atribuie amintirii scenelor reale de seductie rolul determinant in etiologia psihonevrozelor.

SENTIMENT DE INFERIORITATE
Pentru Adler, sentiment bazat pe o inferioritate organica efectiva. In cazul complexului de inferioritate, individul incearca sa-si compenseze mai mult sau mai putin reusit deficienta. Adler acorda unui asemenea mecanism o semnificatie etiologica general valabila pentru ansamblul afectiunilor.
Dupa Freud, sentimentul de inferioritate nu este naparat legat de o inferioritate organica. El nu este un factor etiologic ultim, ci trebuie inteles si interpretat ca un simptom.

SENTIMENT DE VINOVATIE
Termen utilizat in psihanaliza intr-un sens foarte larg. El poate desemna o stare afectiva consecutiva unui act pe care subiectul il considera condamnabil, motivul invocat putand fi de altfel mai mult sau mai putin adecvat (remuscarile criminalului sau autoreprosuri in aparenta absurde), precum si un sentiment difuz de degradare morala personala fara legatura cu un act precis si pe care subiectul si-l imputa.
Pe de alta parte, analiza il prezinta ca pe un sistem de motivatii inconstiente, care explica comportamentele de esec, actele de delicventa, suferintele pe care subiectul si le impune, etc.
In acest sens, cuvantul sentiment nu trebuie utilizat decat cu prudenta, impusa de faptul ca subiectul poate sa nu se simta vinovat la nivelul experientei constiente.

SERIE COMPLEMENTARA
Termen utilizat de Freud in etiologia nevrozei, pentru a depasi alternativa care impune alegerea intre factori exogeni si endogeni: in realitate, acesti factori sunt complementari, fiecare dintre ei putand fi cu atat mai slab, cu cat celalalt este mai puternic, astfel incat un ansamblu de cazuri poate fi ordonat intr-o scala in care cele doua tipuri de factori variaza in sens invers; doar la cele doua extreme ale seriei putem gasi un singur factor.

SEXUALITATE
Din perspectiva experientei si a teoriei psihanalitice, sexualitatea nu desemneaza doar activitatile si placerea care depind de functionarea aparatului genital, ci o serie intreaga de excitatii si activitati prezenta inca din copilarie, care produc o placere ireductibila la satisfacerea unei nevoi fiziologice fundamentale (respiratie, foame, excretie, etc) si care sunt incluse ca elemente in forma numita a iubirii sexuale.

SIMBOLIC (s.m.)
Termen introdus (sub forma sa de substantiv masculin) de J. Lacan, care distinge in campul psihanalizei trei registre esentiale: simbolicul, imaginarul si realul. Simbolicul desemneaza ordinea de fenomene structurate ca un limbaj cu care psihanaliza are de a face. Acest termen se refera si la faptul ca eficienta curei are ca principiu caracterul fondator al cuvantului.

SIMBOLISM
A. In sens larg, mod de reprezentare indirecta si figurata a unei idei, a unui conflict, a unei dorinte inconstiente; in acest sens, in psihanaliza, orice formatiune substitutiva poate fi considerata simbolica.
B. In sens restrans, mod de reprezentare care se distinge in primul rand prin constanta raportului dintre simbol si simbolizatul inconstient, o asemenea constanta fiind prezenta nu numai la acelasi individ si de la un individ la altul, ci si in domeniile cele mai diverse (mit, religie, folclor, limbaj, etc) sau ariile culturale cele mai indepartate unele de altele.

SPAIMA
Reactie la o situatie de pericol sau la stimuli externi foarte intensi care surprind subiectul nepregatit, in asa fel incat el nu se poate proteja de acestia si nu ii poate domina.

SINE (subst.)
Una dintre cele trei instante descrise de Freud in cea de-a doua sa teorie despre aparatul psihic. Sinele constituie polul pulsional al personalitatii; continuturile sale, expresii psihice ale pulsiunilor, sunt inconstiente: unele mostenite si innascute, altele refulate si dobandite.
Din punct de vedere economic, sinele este pentru Freud rezervorul principal al energiei psihice; din punct de vedere dinamic, el intra in conflict cu eul si cu supraeul, care, din punct de vedere genetic, reprezinta diferentierile sale.

STADIU FALIC
Stadiu al organizarii infantile a libidoului, ulterior stadiilor oral si anal si caracterizat prin unificarea pulsiunilor partiale sub primatul organelor genitale; spre deosebire de organizarea genitala puberala, copilul, baiat sau fata, nu cunoaste in acest stadiu decat un singur organ genital, organul masculin, iar opozitia sexelor este echivalenta cu opozitia falic-castrat. Stadiul falic corespunde momentului culminant si declinului complexului Oedip; complexul de castrare este prevalent in acest moment.

STADIU GENITAL (sau ORGANIZARE GENITALA)
Stadiu al dezvoltarii psihosexuale caracterizat prin organizarea functiilor partiale sub primatul zonelor genitale; el este alcatuit din doi timpi, separati prin perioada de latenta: faza falica (sau organizarea genitala infantila) si organizarea genitala propriu-zisa care se instaleaza la pubertate. Anumiti autori rezerva termenul organizare genitala pentru cel de-al doilea timp, incluzand faza falica printre organizarile pregenitale.

STADIU LIBIDINAL
Etapa a dezvoltarii copilului, caracterizata printr-o organizare, mai mult sau mai putin marcata, a libidoului sub primatul unei zone erogene si prin predominarea unui anumit mod de relatie de obiect. In psihanaliza, notiunea de stadiu a cunoscut o extindere mai mare, incercandu-se definirea stadiilor evolutiei eului.

STADIUL OGLINZII
Dupa J. Lacan, faza a constituirii fiintei umane, care se situeaza intre sase si optsprezece luni; copilul aflat inca intr-o stare de neputinta si de necoordonare motorie, anticipeaza imaginar perceperea si controlul unitatii sale corporale. Aceasta unificare imaginara se realizeaza prin identificarea cu imaginea semenului ca forma totala; ea este ilustrata prin experienta concreta in care copilul percepe propria-i imagine intr-o oglinda.
Stadiul oglinzii constituie matricea si schita a ceea ce va fi eul.

STADIU ORAL
Primul stadiu al evolutiei libidinale: placerea sexuala este legata predominant de excitarea cavitatii bucale si a buzelor care insoteste hranirea. Activitatea de nutritie ofera semnificatiile elective cu ajutorul carora se exprima si se realizeaza relatia de obiect; de exemplu, relatia de iubire cu mama este marcata prin semnificatiile: a manca, a fi mancat.
Abraham a propus subdivizarea acestui stadiu in functie de doua activitati diferite: suptul (stadiu oral precoce) si muscatul (stadiul sadic-oral).

STADIU SADIC-ANAL
In conceptia lui Freud, al doilea stadiu al evolutiei libidinale, care poate fi situat cu aproximatie intre 2 si 4 ani; este caracterizat de organizarea libidoului sub primatul zonei erogene anale; relatia de obiect este impregnata cu semnificatii legate de functia de defecare (expulzie-retentie) si de valoarea simbolica a materiilor fecale. Acum se afirma sado-masochismul in relatie cu dezvoltarea capacitatii de a controla musculatura.

STADIU SADIC-ORAL
Conform unei subdiviziuni introduse de K. Abraham, al doilea timp al stadiului oral; este marcat de aparitia dintilor si a activitatii de muscare. Acum incorporarea capata sensul unei distrugeri a obiectului, ceea ce implica intrarea in joc a amibivalentei in relatia de obiect.

STARE HIPNOIDA
Termen introdus de J. Breuer: stare de constiinta analoaga celei create prin hipnoza; aceasta stare presupune aparitia unor continuturi de constiinta care nu intra decat putin sau deloc in legatura asociativa cu restul vietii mentale; are ca efect formarea de grupari separate de asociatii. Breuer vede in starea hipnoida, care introduce un clivaj (Spaltung) in sanul vietii psihice, fenomenul constitutiv al isteriei.

STAZA LIBIDINALA
Proces economic despre care Freud presupune ca ar putea fi la originea declansarii nevrozei sau psihozei: libidoul care nu mai gaseste calea spre descarcare se acumuleaza la nivelul formatiunilor psihice; energia astfel acumulata isi va gasi utilizarea in formarea simptomelor.

SUBCONSTIENT sau SUBCONSTIINTA
Termen utilizat in psihologie pentru a desemna fie ceea ce este insuficient de constient, fie ceea ce se afla sub pragul constiintei actuale sau chiar inaccesibil acesteia; folosit de Freud in primele sale scrieri ca sinonim al inconstientului, termenul a fost curand abandonat din cauza echivocurilor pe care le putea produce.

SUBLIMARE
Proces postulat de Freud pentru a explica activitatile umane in aparenta fara legatura cu sexualitatea, dar care se alimenteaza din forta pulsiunii sexuale. Freud a descris ca activitati de sublimare mai ales activitatea artistica si investigatia intelectuala.
Se considera ca pulsiunea este sublimata atunci cand ea este deviata spre un scop nou, nesexual si vizeaza obiecte socialmente valoroase.

SUMA DE EXCITATIE
Unul din termenii utilizati de Freud pentru a desemna factorul cantitativ ale carui transformari constituie obiectul ipotezei economice. Termenul pune accentul asupra originii acestui factor: excitatiile, externe si mai ales interne (sau pulsiunile).

SUPRADETERMINARE (sau DETERMINARE MULTIPLA)
Faptul ca o formatiune inconstienta – simptom, vis, etc. – trimite la o pluralitate de factori determinanti. Aceasta idee poate fi inteleasa in doua moduri diferite:
a) Formatiunea respectiva este rezultanta mai multor cauze, ea neputand fi explicata doar de una din aceste cauze;
b) Formatiunea trimite la elemente inconstiente multiple, care se pot organiza in secvente semnificative diferite, fiecare dintre acestea putand avea, la un anumit nivel de interpretare, propria sa coerenta. Acest al doilea sens este de obicei preferat.

SUPRAEU
Una dintre instantele personalitatii descrisa de Freud in cadrul celei de a doua teorii asupra aparatului psihic: rolul sau este echivalent cu cel al unui judecator sau cenzor in raport cu eul. Dupa Freud, constiinta morala, autoobservarea, formarea idealurilor sunt functii ale supraeului.
In mod clasic, supraeul este definit ca mostenitorul complexului Oedip. El se constituie prin interiorizarea exigentelor si interdictiilor parentale.
Anumiti psihanalisti considera ca formarea supraeului are loc mai devreme, in stadiile preoedipiene (Melanie Klein), sau cel putin cauta comportamente si mecanisme psihologice foarte precoce, care sa constituie precursori ai supraeului (Glover, Spitz, de exemplu).

SUPRAINTERPRETARE
Termen utilizat in cateva randuri de Freud referitor la vis pentru a desemna o interpretare care se contureaza secundar, dupa ce a fost realizata o prima interpretare coerenta si aparent completa. Suprainterpretarea isi gaseste ratiunea fundamentala de a fi in supradeterminare.

SUPRAINVESTIRE
Investirea suplimentara a unei reprezentari, perceptii, etc. care au fost deja investite. Acest termen se refera mai ales la procesul atentiei, in cadrul teoriei freudiene a constiintei.

SURSA A PULSIUNII
Origine interna specifica pentru fiecare pulsiune determinata: fie locul in care apare excitatia (zona erogena, organ, aparat), fie procesul somatic care se produce in aceasta parte a corpului si care este perceput ca excitatie.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994

RATIONALIZARE
Procedeu prin care subiectul incearca sa dea o explicatie coerenta din punct de vedere logic sau acceptabila din punct de vedere moral unei atitudini, actiuni, idei, unui sentiment, etc. ale caror motive adevarate nu-i sunt accesibile; se vorbeste in special de rationalizarea unui simptom, a unei compulsii defensive, a unei formatiuni reactionale. De asemenea, rationalizarea intervine in delir, realizand o sistematizare mai mult sau mai putin pronuntata.

REACTIE TERAPEUTICA NEGATIVA
Fenomen intalnit in anumite terapii psihanalitice ca tip de rezistenta la vindecare, extrem de dificil de depasit: ori de cate ori ne-am putea astepta ca progresul analizei sa aduca o ameliorare, se produce o agravare, ca si cum anumiti subiecti ar prefera vindecarii suferinta. Freud pune in legatura acest fenomen cu un sentiment de culpabilitate inconstient, inerent anumitor structuri masochiste.

REALITATE PSIHICA
Termen utilizat adesea de Freud pentru a desemna ceea ce, in psihismul subiectului, prezinta o coerenta si o rezistenta comparabile cu cele ale realitatii materiale: este vorba in primul rand de dorinta inconstienta si de fantasmele conexe.

REALIZARE DE DORINTA
Formatiune psihologica in care dorinta este in mod imaginar prezentata ca realizata. Productiile inconstientului (vis, simptom, si, prin excelenta, fantasma) sunt realizari de dorinta in care dorinta se exprima intr-o forma mai mult sau mai putin deghizata.

REALIZARE SIMBOLICA
Expresie prin care M.-A. Sechehaye desemenaza metoda sa de psihoterapie psihanalitica a schizofreniei: repararea frustratiilor suferite de pacient in primii ani de viata prin incercarea de satisfacere simbolica a nevoilor sale, ceea ce ii deschide accesul la realitate.

REFULARE
A) In sens propriu: operatie prin care subiectul incearca sa respinga sau sa mentina in inconstient reprezentari (ganduri, imagini, amintiri) legate de pulsiune. Refularea se produce in cazurile in care satisfacerea unei pulsiuni – susceptibila prin ea insasi sa produca placere – risca sa provoace neplacere in raport cu alte exigente.
Refularea este deosebit de evidenta in isterie, dar joaca un rol important si in alte afectiuni mentale, precum si in psihologia normala. Ea poate fi considerata ca un proces psihic universal, deoarece se afla la originea constituirii inconstientului ca domeniu separat de restul psihismului.
B) Intr-un sens mai putin precis: termenul refulare este folosit uneori de Freud intr-o acceptiune care il apropie de cel de „aparare”; aceasta pentru ca, pe de o parte, operatia refularii, luata in sensul A, se regaseste cel putin ca un moment in numeroase procese defensive complexe (partea este atunci luata drept intreg), iar, pe de alta parte, deoarece modelul teoretic al refularii este utilizat de Freud ca prototip pentru alte operatii defensive.

REFULARE ORIGINARA
Proces ipotetic descris de Freud ca primul tip al operatiei refularii. El are ca efect formarea unui anumit numar de reprezentari inconstiente – „refulatul originar”. Nucleele inconstiente astfel constituite participa apoi la refularea propriu-zisa datorita atractiei pe care o exercita asupra continuturilor ce urmeaza a fi refualte, simultan respingerii care provine de la instantele superioare.

REFUZ (- AL REALITATII)
Termen utilizat de Freud intr-un sens specific: mod de aparare care consta in refuzul subiectului de a recunoaste realitatea unei perceptii traumatizante, esentialmente aceea a absentei penisului la femeie. Acest mecanism este invocat de Freud mai ales pentru a explica fetisismul si psihozele.

REGRESIE
Prin regresie se desemneaza, in cazul unui proces psihic avand un sens de desfasurare sau dezvoltare, o intoarcere in sens invers, pornind de la un punct deja atins, pana la un punct situat inaintea sa.
In sens topic, regresia se realizeaza, in viziunea lui Freud, parcurgand o succesiune de sisteme psihice pe care in mod natural excitatia le strabate intr-o directie data. In sens temporal, regresia presupune o succesiune genetica si desemneaza intoarcerea subiectului la etape depasite ale dezvoltarii sale (stadii libidinale, relatii de obiect, identificari, etc.) In sens formal, regresia desemneaza trecerea la moduri de expresie si de comportament de nivel inferior din punct de vedere al complexitatii, structurarii si diferentierii.

REGULA FUNDAMENTALA
Regula care structureaza situatia analitica: persoana analizata este invitata sa spuna ce gandeste si simte fara nici o selectie si fara sa omita nimic din ce-i vine in minte, chiar daca acest lucru i se pare neplacut de comunicat, ridicol, lipsit de interes sau fara sens.

RELATIE DE OBIECT
Termen folosit in mod curent in psihanaliza pentru a desemna modul de relatie al subiectului cu lumea sa, relatie care este rezultatul complex si total al unei anumite organizari a personalitatii, al unei perceptii mai mult sau mai putin fantasmatice a obiectelor, precum si a unor anumite tipuri privilegiate de aparare.
Se vorbeste de relatii de obiect ale unui subiect dat, dar si de tipul de relatii de obiect care privesc fie momente ale evolutiei (de exemplu, relatie de obiect orala), fie psihopatologia (de pilda, relatie de obiect melancolica)

REPARATIE
Mecanism, descris de Melanie Klein, prin care subiectul incearca sa repare efectele fantasmelor sale distructive asupra obiectului iubirii. Acest mecanism este legat de angoasa si culpabilitatea depresive: reparatia fantasmatica a obiectului matern extern si intern permite depasirea pozitiei depresive, asigurand eului o identificare stabila cu obiectul benefic.

REPRESIE
A) In sens larg: operatie psihica ce tinde sa elimine din constiinta un continut neplacut sau inoportun: idee, afect, etc. In acest sens, refularea este o forma particulara de represie.
B) Intr-un sens mai restrans, desemneaza anumite operatii ale sensului A diferite de refulare:
a) fie prin caracterul constient al operatiei si faptul ca continutul reprimat devine doar preconstient si nu inconstient; b) fie, in cazul represiei unui afect, deoarece acesta nu este impins in inconstient, ci inhibat, chiar suprimat. C) In anumite texte traduse din engleza, echivalent gresit pentru Verdrangung (refulare).

REPREZENTANT AL PULSIUNII
Termen utilizat de Freud pentru a desemna elementele sau procesele prin care pulsiunea se exprima psihic. Uneori este sinonim cu reprezentant-reprezentare, alteori are o accepie mai larga, ingloband si afectul.

REPREZENTANT PSIHIC
Termenul a fost utilizat de Freud pentru a desemna, in cadrul teoriei sale asupra pulsiunii, expresia psihica a excitatiilor endosomatice.

REPREZENTANT-REPREZENTARE
Reprezentare sau grup de reprezentari de care se fixeaza pulsiunea pe parcursul istoriei subiectului si prin intermediul carora ea se inscrie in psihism.

REPREZENTARE
Termen clasic in filosofie si psihologie, utilizat pentru a desemna „ceea ce este reprezentat, ceea ce formeaza continutul concret al unui act de gandire” si „mai ales reproducerea unei perceptii anterioare”. Freud opune afectului reprezentarea, fiecare dintre cele doua elemente avand in cadrul procesului un destin propriu.

REPREZENTARE A LUCRULUI, REPREZENTARE A CUVANTULUI
Termen utilizat de Freud in textele sale metapsihologice pentru a distinge doua tipuri de „reprezentare”: cea – esentialmente vizuala – care se refera la lucruri si cea – esentialmente acustica – care se refera la cuvant. Aceasta distinctie are pentru el o semnificatie metapsihologica, legatura dintre reprezentarea lucrului si reprezentarea cuvantului corespunzatoare caracterizand sistemul preconstient-constient, spre deosebire de sistemul inconstient, care nu contine decat reprezentari ale lucrului.

REPREZENTARE-SCOP
Termen creat de Freud pentru a explica orientarea cursului ideilor, atat al celor constiente, cat si al celor preconstiente si inconstiente: la fiecare din aceste niveluri, exista o finalitate care asigura o inlantuire a ideilor, care nu este doar mecanica, ci determinata de anumite reprezentari privilegiate care exercita o adevarata atractie asupra celorlalte reprezentari ( de exemplu, sarcina de indeplinit in cazul ideilor constiente, fantasma inconstienta in cazul in care subiectul se supune regulii asocierii libere).

RESTURI DIURNE
In teoria psihanalitica a visului, elemente ale starii de veghe din ziua precedenta care apar in povestirea visului si in asocierile libere ale celui care a avut visul; ele se afla intr-o legatura mai mult sau mai putin stransa cu dorinta inconstienta care se realizeaza in vis. Pot fi intalnite toate stadiile intermediare intre doua cazuri extreme: cel in care prezenta unui anumit rest diurn pare motivata, cel putin la prima vedere, de o preocupare sau de o dorinta din timpul starii de veghe, dar si cazul in care apar elemente diurne in aparenta nesemnificative, alese in functie de legatura lor asociativa cu dorinta visului.

REZISTENTA
In cadrul terapiei psihanalitice, tot ceea ce in actiunile si cuvintele analizantului se opune accesului acestuia la propriul inconstient este numit rezistenta. Prin extensie, Freud a vorbit de rezistenta la psihanaliza pentru a desemna o atitudine de opozitie fata de descoperirile sale in masura in care ele revelau dorinte inconstiente si produceau omului o „vexatie psihologica”.

ROMAN FAMILIAL
Expresie creata de Freud pentru a desemna fantasmele prin intermediul carora subiectul modifica imaginar legaturile sale cu parintii (imaginandu-si, de exemplu, ca este copil gasit). Astfel de fantasme isi au baza in complexul Oedip.

** Sursa – „Vocabularul psihanalizei” – Jean Laplanche si J.-B. Pontalis, Ed. Humanitas, 1994