Valentin Multescu

Desi atacurile de panica nu dureaza decat cateva minute, ele ii produc multa suferinta pacientului. In afara de trairea unor simptome fiziologice alarmante, de exemplu senzatie de sufocare, ameteala, transpiratii, tremur si tahicardie, pacientii sufera de tulburare de panica se simt adesea condamnati in mod amenintator.

Cei mai multi suferinzi prezinta si agorafobie (frica de a se afla intr-un loc sau o situatie din care se poate iesi cu mare dificultate). Deoarece atacurile de panica sunt recurente, pacientii dezvolta adesea o forma secundara de anxietate anticipatorie, facandu-si griji in permanenta despre locul si momentul aparitiei urmatorului atac. Pacientii care prezinta tulburare de panica si agorafobie calatoresc mai putin pentru a putea controla situatiile temute, in care ar avea un atac de panica fara a putea parasi usor locul respectiv.

Tulburarea de panica poate parea fara continut din punct de vedere psihologic. Atacurile pot veni „din senin”, fara precipitanti intrapsihici sau de mediu… Clinicienii specializati in psihodinamica trebuie sa cerceteze atent circumstantele producerii atacurilor si istoricul fiecarui pacient cu tulburare de panica pentru a putea determina relevanta factorilor psihologici.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Obsesiile sunt definite ca ganduri egodistonice recurente, in timp ce compulsiile sunt actiuni ritualizate care trebuie indeplinite pentru a diminua anxietatea. Acuzele acestor pacienti se impart in cinci categorii principale:

1. Ritualuri care implica o verificare
2. Ritualurile care implica o curatire
3. Ganduri obsesive neacompaniate de compulsii
4. Lentoare obsesionala
5. Ritualuri mixte (Baer si Jenike, 1986)

[…] Tulburarea obsesiv-compulsiva este complicata adesea prin depresii si prin deteriorarea severa a functionarii sociale si ocupationale, de aceea membrii familiilor si colegii pacientilor pot fi si ei semnificativ afectati de boala.

Strategiile psihodinamice pot fi extrem de utile in mai multe situatii. Multi pacienti obsesiv-compulsivi par sa se agate de simptomele lor, rezistand cu indarjire la tratament. Simptomele insele pot tine la distanta dezintegrarea psihotica, in unele cazuri, jucand rolul unei functii extrem de utile, in termeni de homeostaza psihologica. Deoarece simptomele in tulburarea obsesiv-compulsiva pot acompania orice nivel de organizare subiacenta a Eului sau a personalitatii (Cornfield si Malen, 1978), o evaluare psihodinamica atenta trebuie sa se concentreze si asupra functiei simptomelor in structura globala intrapsihica a pacientului. In ciuda naturii refractare a multor simptome obsesiv-compulsive, terapia psihodinamica poate imbunatati considerabil functionarea interpersonala a pacientilor cu tulburare obsesiv-compulsiva.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Victimele traumelor oscileaza intre negarea evenimentului si repetarea lui compulsiva prin flashbackuri si cosmaruri. In acest fel, mintea poate prelucra si organiza stimulii prea intensi. Horowitz (1976) a identificat 8 teme psihologice frecvente care urmeaza unei traume:

1.Suparare sau tristete
2.Vinonvatie fata de furia sau impulsurile distructive resimtite
3.Teama resimtita de victima ca va deveni distructiva
4.Vinovatia victimei ca a supravietuit
5.Teama ca se va identifica cu victimele
6.Rusinea fata de sentimentele de neajutorare si de gol interior
7.Tema ca trauma se va repeta
8.Furia indreptata impotriva sursei traumei.

[…] Evaluarea psinodinamica atenta atat a semnificatiilor atribuite de pacient evenimentului traumatic, cat si a vulnarebilitatilor psihologice specifice ale acestuia este necesara pentru analizarea factorilor declansatori din mediu (Ursano, 1987; West si Coburn, 1984). Intr-un studiu (Breslau et al., 1991) s-a determinat ca riscul de dezvoltare a tulburari de stres posttraumatic ar putea fi asociat cu separarea timpurie de parinti, cu caracterul nevrotic, cu un istoric familial de anxietate si cu anxietatea sau depresia preexistenta. Autorii au ajuns la concluzia ca, pentru exprimarea simptomelor, este necesara o predispozitie personala pentru tulburarea de stres posttraumatic. Printre aspectele perceptiei subiective, care au fost cel mai studiate, se numara experienta unei frici extreme, senzatia de neputinta, perceperea amenintarii vietii si perceperea unei potentiale violente fizice (March, 1993).

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Tulburarea acuta de stres are aceleasi critecii de stres ca si tulburarea de stres posttraumatic: persoana in cauza trebuie sa fi trait un eveniment in care sa fi fost implicata amenintarea cu moartea sau o leziune serioasa si sa fi raspuns prin sentimente intense de neajutorare, groaza sau frica. Simptomele rezultante trebuie sa apara in 4 saptamani de la evenimentul traumatic si sa dureze intre 2 zile si 4 saptamani.
Cu alte cuvinte, aceasta categorie include sindroame asemanatoare cu tulburarea de stres posttraumatic, care pot sa apara mai repede decat in cazul afectiunii prezentate anterior, dureaza mai putin sau servesc de prodrom unui caz mai tipic de tulburarea de stres posttraumatic. Intr-un studiu efectuat asupra unor muncitori care au supravietuit unor dezastre (Fullerton et al., 2004), 42% dintre cazurile de tulburare acuta de stres au dezvoltat tulburarea de stres posttraumatic.

In plus fata de criteriile pentru simptomele tulburarea de stres posttraumatic (precum retrairea evenimentului, evitarea stimulilor care readuc amintirea traumei si manifestarea hiperconstientizarii traumei), diagnosticul tulburarii acute de stres necesita si cel putin trei dintre urmatoarele simptome disociative: amnezia unor aspecte importante ale traumei, depersonalizarea, derealizarea, neatentia la ceea ce se intampla in jur, senzatia subiectiva de detasare, de insensibilitate sau de lipsa a responsivitatii emotionale.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

Criteriile DSM-IV-TR pentru tulburarea de tip anxietate generalizata au fost concepute pentru a face diferenta intre aceasta afectiune si ingrijorarea normala. Anxietatea trebuie sa fie excesiva, dificil de controlat si suficient de frecventa incat sa apara in peste jumatate dintre zilele unui interval de minim 6 luni. Poate provocat, de asemenea, disconfort clinic semnificativ sau poate invalida zone de functionare importante, cum sunt cele ocupationala si sociala. Diagnosticul cere ca anxietatea sa nu se afle in limitele altor tulburari pe Axa I, adica sa nu fie vorba de anxietate fata de aparitia unui atac de panica, frica de contaminare sau de a nu fi facut de ras in public s.a.m.d.

Anxietatea trebuie sa fie destul de patrunzatoare, asa incat pacientul sa se concentreze asupra unor activitati sau evenimente care sunt tintele acesteia. Calitatea vietii pacientilor cu TAG este afectata in continut de idile pe care le au despre viitorul lor, de circumstantele vietii, de situatia financiara, de posibilitatea ca unor membri ai familiei sa li se intample ceva rau si de multe alte aspecte. Ei pot trai tensiune fizica si simptome moderate de descarcare simpatetica, dar nimic de intensitatea tulburarii de panica.

Extras din „Tratat de psihiatrie psihodinamica”,
Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007